andreony
[admin]
 Din: bucharest
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1062
|
|
COMUNICAŢII DE DATE
5.1 REŢELE PUBLICE
Acest capitol tratează problema reţelelor publice, adică a acelora care au ca arie de răspândire geografică o suprafaţă mare, aşa cum rezultă şi din acronimul folosit pentru a le denumi: WAN, Wide Area Network. Reţelele WAN sunt utilizate pentru a face legătura între calculatoare aflate în zone geografice depărtate: localităţi, judeţe, ţări, continente.
5.2 PRINCIPII TEHNICE DE REALIZARE
Din punct de vedere tehnic, realizarea fizică a legăturii în reţea se face prin interconectarea următoarelor componente: calculatorul sursă, modemul, cablul telefonic, centrala telefonică, reţeaua de telefonie, apoi invers centrala telefonică, cablul telefonic, modemul, calculatorul destinatar.
ÃŽn această succesiune de dispozitive, fiecare îndeplineşte anumite funcţii specifice, şi anume:
calculatorul sursă, este acela care conţine informaţiile ce trebuie transmise;
modemul sursă, transformă informaţiile din şiruri de biţi în semnale electrice pentru a putea fi transmise pe linia telefonică;
circuitul telefonic, compus din linii şi centrale telefonice, asigură propagarea semnalului electric către destinatar;
modemul destinatar, transformă informaţiile din semnale electrice transmise pe linia telefonică în şiruri de biţi;
calculatorul destinatar, este acela care primeşte şi interpretează informaţiile ce au fost transmise.
5.2.1. Modemul
Parte componentă a componentei hardware a reţelei, modemul este un dispozitiv care realizează comunicarea între calculatoare aflate la o distanţă prea mare pentru a putea dialoga direct prin cablu şi placă de reţea, în acest caz, se utilizează metoda legării calculatoarelor prin intermediul liniilor telefonice. Direct, această operaţie nu se poate executa, deoarece linia telefonică suportă doar semnale analogice (sunete, semnale electrice) în timp ce un calculator lucrează cu semnale digitale (electronice, biţi cu valoare 0 sau 1).
Incompatibilitatea între cerere (calculatorul doreşte legarea în reţea) şi ofertă (linia telefonică nu funcţionează cu semnalele calculatorului) a impus utilizarea unui dispozitiv care să facă transformările necesare, să adapteze cele două tipuri de semnale. Acesta este modemul (denumirea provine de la MOdulare/DEModulare), dispozitiv care face conversia semnalului digital de la sursă în semnal analogic, iar la celălalt capăt al legăturii face conversia semnalului analogic în semnal digital.
Modemurile pot fi:
- interne, se prezintă ca o placă ce se poate instala în calculator;
- externe, sub forma unui dispozitiv în afara calculatorului, cu alimentare separată.
ÃŽn ambele situaţii, modemul este legat atât la magistralele calculatorului (cel intern direct, cel extern printr-un cablu serial) cât şi la priza de perete ce asigură legătura cu reţeaua telefonică (printr-un cablu cu conector).
Modemurile mai pot fi clasificate în:
asincrone, dacă datele sunt transmise serial, fără o coordonare a transmisiei. Sunt relativ ieftine şi asigură viteze bune de transmitere, dar o parte a traficului (cea 25%) nu conţine date ci informaţii de control. Erorile sunt detectate prin metoda bitului de paritate (ca la memoria internă a calculatorului) şi corectate prin metode specifice;
sincrone, cu transmitere tot serială dar cu împărţirea grupurilor de biţi în cadre separate prin caractere de sincronizare pentru coordonarea transmisiei. Sunt mai scumpe şi mai complexe, de aceea nu sunt foarte accesibile utilizatorului obişnuit, în schimb au tehnici mai uşoare de detectare şi corectare a erorilor, care de multe ori se fac prin simpla retransmitere a cadrelor respective.
Principalul parametru prin care se identifică nivelul tehnologic al unui modem este viteza de transmitere a datelor, măsurată în bps (biţi per secundă , iar la această oră prin metode avansate de comprimare a datelor se pot asigura viteze de 76.800 bps.
5.2.2 Linia telefonică
Cele două calculatoare implicate în legătura în reţea dialoghează folosind fiecare un modem, acestea însă trebuie să fie conectate prin intermediul reţelei telefonice.
Linia telefonică utilizata poate fi de două tipuri:
linie cu comutare (dial-up), la care realizarea legăturii se face manual de către utilizator, asigurând un trafic cu viteză destul de scăzută (56 kbps) şi cu probleme privind erorile din cauza centralelor telefonice prin care trece semnalul, centrale care alterează semnalul electric. Plata
telefonului se face funcţie de timpul de convorbire/transmisie, mai ales la orele de vârf;
linie dedicată (închiriată, mai scumpe decât cele cu comutare, dar la care legătura este stabilită non-stop şi nu este întreruptă de centrala telefonică, asigurând astfel viteze până la 45 Mbps.
5.3 DETECTAREA Şl CORECTAREA ERORILOR
Având în vedere cantitatea mare de informaţii care circulă prin reţea, faptul că suportul comunicaţiei nu asigură întotdeauna o calitate 100% a transmiterii, este evident că între biţii de informaţie se vor afla şi unii care la destinatar vor sosi alteraţi faţă de valoarea avută la sursă. Printre cauzele care provoacă alterarea informaţiei se pot enumera:
calitatea cablului de reţea;
interferenţele cu alte semnale electrice, datorate altor cabluri de reţea, de alimentare, surse de paraziţi neprotejate, fenomene atmosferice, etc.;
diafonia între cabluri alăturate;
etc.
Pentru ca semnalul de la calculatorul sursă să ajungă corect la destinatar, sunt necesare procedee prin care eventualele erori să fie mai întâi detectate apoi corectate.
5.3.1 Detectarea erorilor
Problema detectării erorilor constă în semnalarea sosirii la destinatar a unui bit de valoare „1", când el a fost emis de valoare „0â€Â?, şi invers.
Eroarea este detectată în felul următor: se utilizează de exemplu ca metodă de control adăugarea unui singur bit, care are valoarea 1 dacă numărul de biţi de 1 din codul iniţial este impar, respectiv are valoarea 0 dacă numărul de biţi de 1 din codul iniţial este par. Pentru litera "A", având codul binar 0100.0001, bitul de paritate este de valoare 0. Deci pe linia de transmitere va circula cuvântul de cod cu 9 biţi următor: 0100.0001.0.
La recepţie, dacă a apărut o singură eroare, de exemplu afectând ultimul din cei 8 biţi ai mesajului de date (care aici din 1 devine 0), se va primi cuvântul de cod (eronat) 0100.0000.0. Modemul destinatar reface bitul de paritate, care este determinat la recepţie ca fiind de valoare 1, deci există o eroare în mesajul recepţionat. Din această caută, modemul destinatar va cere retransmiterea cuvântului de cod care a sosit eronat.
5.3.2 Corectarea erorilor
Odată eroarea detectată, protocoalele de reţea trebuie să asigure destinatarul de ajungerea informaţiei corecte, adică să permită, printr-o metodă oarecare, corectarea erorii semnalate.
Metoda cea mai simplă o constituie retransmiterea pachetului de biţi care conţine eroarea. Metoda nu se poate însă folosi dacă transmiterea este fără mesaje de confirmare, caz în care sursa nu are cum să ştie că mesajul nu a ajuns la destinatar sau este eronat.
Corectarea automată se face prin adăugarea mai multor biţi de control care să permită detectarea poziţiei bitului transmis eronat; odată stabilită poziţia, este clar că bitul respectiv are altă valoare decât cea recepţionată şi cum mesajul este compus doar din 0 şi 1, corectarea se poate face imediat şi este evidentă.
5.3.3 Controlul transmisiei
Problemele care apar pe timpul transmiterii informaţiilor nu ţin doar de erorile care afectează biţii de informaţie, ci şi succesiunea în care aceştia ajung la destinatar.
Concret, pentru a transmite o informaţie, calculatorul sursă realizează împărţirea succesiunii de biţi în mai multe secvenţe (cadre), care trebuie transmise pe o anumită cale şi într-o anumită ordine.
Dacă transmiterea cadrelor se face pe drumuri diferite, dar ele ajung la calculatorul destinatar, problema nu este gravă. Dacă însă ajungerea cadrelor are loc în altă ordine decât cea iniţială, recompunerea mesajului iniţial este imposibilă.
Pentru aceasta, fiecare cadru primeşte un număr de secvenţă, iar calculatorul sursă transmite cadrele în succesiunea normală. De la începutul transmisiei, se negociază cum are loc dialogul, adică după câte cadre calculatorul destinatar trebuie să emită un mesaj de confirmare a primirii şi cât timp se aşteaptă acest mesaj.
Dacă destinatarul nu primeşte cadrele în succesiune sau nu le primeşte deloc, el emite un mesaj de confirmare negativă, iar sursa reia cadrele respective.
Dacă totul decurge în bună regulă, destinatarul emite mesajul de confirmare pozitivă şi transmisia continuă cu următoarele cadre.
Dacă mesajul de confirmare nu este emis de destinatar într-un anumit interval de timp, sursa consideră că s-a produs un incident şi reia transmiterea cadrelor.
Dacă însă mesajul de confirmare este emis de destinatar dar se pierde pe drumul spre sursă, aceasta va considera că transmisia nu a avut loc şi reia cadrele, rămânând în sarcina destinatarului ce să facă dacă unele cadre au fost transmise de două ori.
O altă problemă legată de controlul transmisiei este aceea a corelării între vitezele de emisie şi recepţie a cadrelor, în sensul că dacă sursa transmite cadre cu viteză prea mare, ele nu pot fi recepţionate de destinatar şi ele se pot pierde.
5.4 SECURITATEA INFORMAŢIILOR
Securitatea informaţiilor din reţea înseamnă ansamblul măsurilor, tehnicilor şi procedeelor prin care se limitează accesul la informaţii numai pentru persoanele autorizate, iar acestea au anumite drepturi de acces bine stabilite de către administratorul reţelei.
5.4.1 Auditarea
Una din măsurile obişnuite de securitate a reţelei este auditarea (examinarea, inspectarea), adică urmărirea acţiunii utilizatorilor, a operaţiilor pe care acestea le execută:
încercarea de a deschide/închide o sesiune de lucru;
încercarea de conectare/deconectare la resurse (calculatoare, imprimante, date);
încercarea de a efectua operaţii asupra resurselor (citire, scriere, creare, ştergere, tipărire);
activarea/dezactivarea/modificarea conturilor şi parolelor; etc.
Din urmărirea acestor acţiuni se pot deduce încercările de acces neautorizat, de către persoane care nu sunt utilizatori legali, sau de utilizatori care nu au drepturi, la anumite resurse.
5.4.2 Calculatoarele fără unităţi de dischetă
Metoda cea uşoară de a asigura imposibilitatea copierii datelor de pe un calculator este lipsa unităţilor de dischete. Astfel de calculatoare se pot folosi cu succes (deşi nu sunt utile când se doreşte aducerea de informaţii pe calculator) însă, în reţea, această lipsă se poate suplini prin posibilitatea transferării datelor direct prin reţea.
5.4.3 Criptarea datelor
Datele aflate pe un calculator nu vor putea fi interpretate de un utilizator neautorizat dacă sunt păstrate sub formă codificată (criptată. De asemenea, transmise prin reţea sub formă criptată, ele vor putea fi interceptate de un utilizator neautorizat, dar lipsa metodei de decriptare le face inutilizabile. Criptarea se poate face pe două căi:
metode hardware, când pentru codificare şi decodificare se utilizează dispozitive speciale, scumpe şi greu de procurat de un utilizator obişnuit;
metode software, când se folosesc programe care realizează codificarea respectiv decodificarea. Metoda este mai ieftină, este de obicei puţin mai lentă, dar se pot uşor procura astfel de programe, create după o multitudine de metode de criptare/decriptate.
5.4.4 Limitarea accesului
O altă metodă ce poate preveni accesul neautorizat la informaţii este limitarea persoanelor care pot accesa calculatorul sau reţeaua. Metodele de limitare a accesului sunt de două tipuri:
metode fizice: resursele sunt dispuse în locuri unde accesul se face conform unor reglementări speciale, sau utilizatorul trebuie să facă dovada drepturilor folosind dispozitive de tipul cheie, cartelă magnetică, etc.;
metode software: accesul este limitat de cunoaşterea anumitor parole, pe care administratorul le acordă utilizatorilor funcţie de operaţiile pe care au dreptul să le efectueze.
5.4.5 Protecţia împotriva viruşilor
Chiar şi în lipsa unităţilor de disc, renumite în lumea calculatoarelor pentru pericolul pe care îl prezintă pentru infectarea cu viruşi, legarea în reţea face posibilă ajungerea unui virus prin intermediul informaţiilor care sunt copiate pe calculator.
Viteza mare cu care specialiştii (care îşi demonstrează astfel cunoştinţele) creează viruşi, face ca programele antivirus să nu ţină pasul cu noile apariţii, astfel că măsurile organizatorice pot aduce de multe ori un plus la buna funcţionare a calculatorului. Se previn astfel infectările şi munca de înlăturare/reparare a efectelor, care uneori sunt devastatoare pentru sistemul de calcul şi pot să fie chiar ireparabile.
5.4.6 Protejarea datelor împotriva pierderii
Utilizatorul poate rămâne fără datele sale nu numai ca efect al viruşilor sau accesului neautorizat, ci şi din cauza unor evenimente nedorite cum ar fi şocurile de tensiune, defectarea componentelor, dezastre naturale sau provocate, etc. Pentru împiedicarea aceste efecte nedorite, se pot lua măsuri ca:
pentru şocurile de tensiune, serverele şi calculatoarele pot fi echipate cu surse neîntreruptibile, care asigură un nivel de tensiune suficient de constant pe anumită perioadă de timp, în care are loc salvarea datelor;
pentru defectarea componentelor, se folosesc tehnici de dublare a componentelor cu rezerve, obţinând astfel sisteme de calcul tolerante la defecte, care în cazul unui eveniment comută funcţionarea pe componenta de rezervă. Cum pentru siguranţa datelor critic este hardiskul, aici se iau şi măsurile cele mai severe conform unor standarde numite RAID (Redundant Arrays of Inexpensive Disks) care copiază informaţiile în diverse locuri din reţea;
pentru păstrarea datelor, se foloseşte salvarea periodică pe medii de stocare cum ar fi banda magnetică, harddiskuri, etc. Această operaţie trebuie efectuată periodic, de către o persoană desemnată, conform uneia din următoarele metodologii: salvarea completă, salvarea
modificărilor, salvarea zilnică, etc.
_______________________________________
------ eVoLuTiOn ------
|
|
