andreony
[admin]
 Din: bucharest
Inregistrat: acum 20 ani
Postari: 1062
|
|
CAPITOLUL I
REŢELE DE CALCULATOARE
1.1 TIPURI DE REŢELE
Pentru clasificarea reţelelor de calculatoare se pot utiliza mai multe criterii, care depind de parametrii care sunt analizaţi pentru a realiza departajarea.
Funcţie de răspândirea geografică, reţelele se împart în:
reţele locale (Local Area Networks, LAN, limba engleză), utilizate pentru a conecta calculatoarele unei firme în scopul schimbului de informaţii şi utilizării în comun a anumitor dispozitive periferice.
Au dimensiuni restrânse şi de aceea timpul maxim de transmisie a unui mesaj este limitat şi cunoscut dinainte. Transmiterea informaţiilor se face folosind un singur cablu la care sunt legate toate calculatoarele, permiţând viteze de transfer de 10-100 Mbps*. Sunt utilizate topologii de aranjare a calculatoarelor în reţea de tip magistrală (la un cablu liniar se leagă toate calculatoarele) sau de tip inel (la un cablu închis de forma unui inel se leagă toate calculatoarele);
reţele metropolitane (Metropolitan Area Networks, MAN, limba engleză) sunt LAN-uri extinse ce acoperă birouri învecinate sau cartiere alăturate. Pe acelaşi cablu (eventual două cabluri) se transmit date, voce şi chiar televiziune prin cablu;
reţele larg răspândite geografic (Wide Area Networks, WAN, limba engleză) acoperă zone întinse, ca ţara sau continentul, şi sunt compuse din calculatoare şi subreţeaua de comunicaţii. Calculatoarele pe care se execută programele utilizatorilor se numesc gazde (host, limba engleză). Subreţeaua de comunicaţii transmite mesajele de la o gazdă la alta, şi se compune din liniile de transmisie (numite linii sau canale) şi elementele de comutare a mesajelor (calculatoare specializate care transmit mai departe informaţiile primite, numite noduri de comutare a pachetelor sau rutere).
Subreţeaua se compune dintr-un număr oarecare de linii telefonice, cu ajutorul cărora informaţiile se transmit de la o gazdă la alta, prin parcurgerea succesivă a anumitor segmente. O astfel de subreţea se numeşte punct-la-punct sau subreţea cu comutare de pachete. Cele mai des utilizate topologii pentru aceste subretele sunt stea, inel, arbore, completă sau neregulată;
reţele radio. Sunt utilizate pentru a lega între ele calculatoare, fără a se utiliza firul ca element de legătură. Astfel, pentru ca un calculator să poată accesa reţeaua de pe uscat, de pe apă sau din aer, se utilizează legătura radio cu ajutorul căreia se pot transmite sau primi faxuri, mesaje de poştă electronică, se pot citi fişiere, etc. Au viteze mai mici de transmitere a informaţiei (1-2 Mbps) şi o rată mai mare a erorilor, în schimb permit legături în orice situaţie;
Internet-ul Este definit ca un sistem mondial de reţele de calculatoare interconectate, care înlesneşte serviciile de comunicare a datelor cum ar fi deschiderea unei sesiuni de lucru la distanţă, transferul de fişiere, poşta electronică şi grupurile de discuţii.
Internet-ul are 5 aplicaţii principale:
poşta electronică.- utilizatorii conectaţi compun, trimit şi primesc mesaje;
ştiri.- utilizatorii conectaţi la grupuri de ştiri primesc şi transmit informaţii pe diferite teme;
conectare la distanţă - utilizatorii se pot conecta la orice calculator pe care au cont deschis;
transfer de fişiere - utilizatorii conectaţi pot copia informaţii de pe un calculator pe altul.
WWW (World Wide Web) prin care pe un calculator sunt puse la dispoziţia utilizatorilor conectaţi, pagini de informaţii ce cuprind text, poze, sunet, video, cu posibilitatea de navigare de la o pagină la alta.
Reţelele de calculatoare se împart, funcţie de tehnologia de transmisie, în:
· reţelele cu difuzare, care au un singur canal de comunicaţie care este accesibil tuturor calculatoarelor din reţea.
La nevoie, fiecare calculator transmite mesaje scurte numite pachete, primite de toate celelalte calculatoare; o parte a mesajului (numită câmp de adresă) specifică destinatarul mesajului. Calculatoarele din reţea aşteaptă mesaje, iar când un pachet apare în reţea, el este prelucrat de calculatorul care şi-a recunoscut adresa, dar este ignorat de celelalte calculatoare din reţea. Această operaţie poartă numele de transmitere de mesaje.
O variantă a trimiterii de pachete este aceea în care toate calculatoarele din reţea sunt destinatari ai pachetului, operaţiunea numindu-se în acest caz difuzare de pachete. Pentru unele reţele se poate defini şi operaţiunea de trimitere multiplă, care constă în trimiterea pachetelor către o submulţime a calculatoarelor din reţea;
· reţele punct la punct, care dispun de mai multe conexiuni între calculatoarele reţelei, ideal fiind cazul când fiecare calculator este legat de toate celelalte. Cum fizic (şi nu numai) acest lucru este de obicei greu de realizat, reţeaua dispune de conexiuni între anumite calculatoare. Transmiterea mesajului se face prin parcurgerea unui traseu ce conţine unul sau mai multe calculatoare; uneori există mai multe trasee posibile şi atunci intervin algoritmii de dirijare care caută traseele cele mai scurte (sau cele mai ieftine, etc.).
Prin topologia unei reţele se înţelege modul de interconectare a calculatoarelor în reţea. Folosirea unei anumite topologii are influenţă asupra vitezei de transmitere a datelor, a costului de interconectare şi a fiabilităţii reţelei.
După topologia reţelelor, ele pot fi:
· reţele cu topologie tip magistrală (bus), este cea mai folosită atunci când se realizează reţele locale de mici dimensiuni, iar performanţele nu trebuie să fie spectaculoase. Acest model topologic se mai numeşte şi magistrală liniară, deoarece există un singur cablu care leagă toate calculatoarele din reţea. Avantajul este atât acela al costului mai scăzut (se foloseşte mai puţin cablu), dar şi acela că, în cazul ruperii unui cablu sau defectării unui calculator, nu se ajunge la oprirea întregii reţele. Dezavantajul folosirii unui singur cablu este că, atunci când doreşte să transmită date, calculatorul trebuie să "lupte" pentru a câştiga accesul (trebuie să aştepte eliberarea cablului. Este metoda cea mai uzuală de conectare, permite transmiterea mesajelor între calculatoare folosind principiul expus la reţelele cu difuzare;
· reţele cu topologie tip inel, conectează fiecare calculator de alte două, imaginea fiind aceea a unor calculatoare aşezate în cerc. Datele transmise de un calculator trec prin toate calculatoarele intermediare înainte de a ajunge la destinaţie. Daca nu se folosesc cabluri suplimentare, oprirea unui calculator sau ruperea unui cablu duce la oprirea întregii reţele. Performantele unei reţele inel sunt ceva mai mari decât ale unei reţele de tip magistrală. Utilizează pentru transmitere acelaşi principiu al reţelelor cu difuzare;
· reţele cu topologie tip stea, foloseşte:
un calculator central care va fi conectat cu toate celelalte calculatoare prin cabluri directe. Toate transferurile de date se realizează prin intermediul calculatorului central. Dacă se foloseşte un calculator central de mare putere, atunci reţeaua va avea performante ridicate, însă defectarea acestuia duce la oprirea reţelei.
sau în care calculatoarele sunt legate la o componentă centrală numită concentrator (hub). Utilizează pentru transmitere principiul reţelelor punct la punct;
reţele cu topologie tip arbore, în care calculatoarele sunt legate ierarhizat,
reţele cu topologie tip completă, în care toate calculatoarele sunt legate între ele pentru a asigura existenţa unei legături între oricare din punctele reţelei, în caz de defectare a unui (mai multor) cablu;
reţele cu topologie de tip neregulată, sunt de obicei reţelele realizate fizic în care s-a pornit de la topologie care apoi a fost extinsă fără a se respecta una din topologiile prezentate anterior.
După criteriul funcţiei calculatoarelor din reţea, adică al existenţei sau nu al unui calculator numit server, se deosebesc:
reţele de tip peer-to-peer (workgroups, grupuri de lucru), în care toate calculatoarele sunt egale între ele, fără o organizare ierarhică şi fără existenţa unui server. Fiecare calculator îşi stabileşte politica de partajare a resurselor, având atât rolul de server cât şi cel de client. Sunt reţele simple, au până la 10 calculatoare distribuite într-o zonă restrânsă, sunt uşor de construit şi relativ ieftine. Sistemele de operare sunt uzuale, fără nivele deosebite de performanţe şi securitate, cum ar fi Microsoft Windows NT Workstation, Microsoft Windows for Workgroups, Microsoft Windows 95, 96, 2000, etc.; reţele bazate pe server, în care există un calculator puternic, cu performanţe deosebite, care deserveşte cererile celorlalte calculatoare şi asigură securitatea datelor din reţea. Serverul poate fi dedicat sau nededicat, şi este calculatorul care conduce practic reţeaua, asigurând următoarele funcţiuni principale:
- serverul de date şi tipărire, administrează accesul la date şi imprimantă. Datele sunt prelucrate cu o aplicaţie de pe calculatorul utilizatorului, dar se păstrează pe server şi sunt tipărite la o imprimantă legată la server;
- serverul de aplicaţii, administrează accesul la aplicaţii şi date. Datele sunt păstrate pe server, la fel şi aplicaţiile, iar utilizatorul are pe calculatorul său doar rezultatele executării aplicaţiilor dorite. Utilizează metodologia de lucru numită client/server;
- serverul de poştă electronică, administrează transferul de mesaje electronice între calculatoarele din reţea;
- serverul de fax, administrează traficul de mesaje fax între calculatoarele din reţea;
- serverul de comunicaţii, administrează transferul de date şi mesaje e-mail între calculatoarele din reţea;
- serverul de directoare, administrează informaţiile din reţea din punct de vedere al păstrării, gestionării, localizării şi măsurilor de protecţie.
Sistemele de operare utilizate pentru reţele cu servere sunt specializate, deoarece ele dispun de periferice avansate care necesită aplicaţii care să valorifice puterea acestora, şi se poate aminti aici Microsoft Windows NT Server;reţele combinate, care îmbină avantajele tipurilor prezentate anterior.
_______________________________________
------ eVoLuTiOn ------
|
|
